INSTITUTUL DE CERCETARI BIOLOGICE CLUJ-NAPOCA filiala a INCDSB
| | Scurt istoric
Filiala din Cluj a Academiei a fost infiintata in anul 1948, ca urmare a reorganizarii Academiei, avand in subordine 8 unitati de cercetare, dintre care 3 au fost orientate spre cercetari fundamentale de biologie, si anume: Colectivul de flora RPR (condus de acad. E. Nyarady), Colectivul de biologie animala (condus de prof. V. Gh. Radu) si Colectivul de fiziologie animala (condus de prof. E. A. Pora), la care se adauga, in anul 1954, Colectivul de fiziologia plantelor (condus de acad. E. Pop) si Colectivul de genetica (condus de prof. A. Lazanyi). La infiintare, colectivele au fost sustinute de specialisti de la Universitatile V. Babes si I. Bolyai, iar incepand cu anul 1954, ele se largesc cu personal de cercetare propriu, cu norma intreaga. Toate colectivele au functionat in spatiile catedrelor de profil universitare. In anul 1958, colectivele cu profil biologic s-au unit in Centrul de cercetari biologice, avand ca prim director pe acad. Emil Pop, cu administratia centrala pe str. Eminescu. In anul 1965, o parte din colectivele cu profil biologic (botanica, zoologie) se unesc intr-un spatiu reamenajat, partial nou construit, pe str. Republicii nr. 48. Colectivele de fiziologie animala si, in parte, cel de fiziologie vegetala, sunt gazduite in continuare in spatiile catedrelor Universitatii Babes-Bolyai. In anii ce urmeaza, iau fiinta noi colective de cercetare, cum este Colectivul de microbiologie, iar cele vechi s-au dezvoltat si diversificat ca preocupari. In anul 1970 se alatura Centrului si Colectivul de pedologie (condus de prof. M. Nemes), care pana la acea data a functionat ca unitate aparte a Filialei Cluj a Academiei. In anul 1975, Centrul pierde Colectivul de genetica, prin transferarea acestuia la Statiunea de Cercetari Agricole Turda. Prin acest act fortat, cercetarea genetica din Centru a fost desfiintata. In anul 1970, Centrul de Cercetari Biologice Cluj trece sub patronajul Ministerului Educatiei si Invatamantului, avand ca director pe prof. Victor Preda. In perioada 1981-89, directorul Centrului a fost prof. Ioan Puia, iar cu incepere din anul 1990 directorul (primul director cu norma intreaga al institutului), este dr. Gheorghe Coldea. In anul 1990, Ministerul Invatamantului si Stiintei acorda Centrului rang de Institut, cu numele nou de Institutul de cercetari biologice Cluj-Napoca. In baza Ordinului Ministrului nr. 6072/18.10.90, Institutul a functionat ca unitate de cercetare stiintifica de marime mica, in regim economic, desfasurand cercetari fundamentale in domeniul biologiei.Urmare a reorganizarii unitatilor de cercetare din Romania, cu incepere din anul 1992 (HG nr. 809/28.12.1992), Institutul de Cercetari Biologice Cluj-Napoca trece in subordinea Ministerului Cercetarii si Tehnologiei. In anii 1991-1995, ICB Cluj-Napoca si-a reorganizat colectivele tematice de cercetare, iar in anii 1994-95, urmare a solicitarii repetate a conducerii Facultatii de Biologie-Geologie a Universitatii Babes-Bolyai si a rezilierii contractului de inchiriere cu Universitatea, a mutat si ultimele colective din spatiul Universitatii, astfel ca, incepand cu data de 15 noiembrie 1995, intreg personalul isi desfasoara activitatea in sediul din str. Republicii nr. 48. In anul 1996, ICB Cluj intra in structura Institutului National de Stiinte Biologice Bucuresti, cu statut de filiala. In anul 2004, prin HG nr.2082/24.11.2004, ICB Cluj-Napoca, filiala a INCDSB, dobandeste personalitate juridica. | |